duminică, aprilie 3

Crazy stories in the city

Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19:00, Teatrul Foarte Mic vă invită la spectacolul "Crazy stories in the city", un spectacol de teatru-dans, conceput de coregraful Arcadie Rusu. 

Este un spectacol non-verbal, ingenios creat, care tratează diferite teme, prezente în lumea basmelor, pentru a observa cum se reflectă ele în contemporaneitate. Autorul imaginează o călătorie fabuloasă în care eroii întâlnesc obiecte simbolice, se luptă cu forţele răului, sunt supuşi unor probe iniţiatice, înving şi sunt răsplătiţi. 



Cu ajutorul scenografiei, realizate de Cristina Barbu, se evidenţiază relaţiile extrem de credibile dintre actori şi diferite obiecte cu sensuri simbolice, pe fundalul unor melodii, aflate la intersecţia dintre etno şi jazz. De asemenea, costumele alese de ea sunt spectaculoase şi ajută la crearea unui extraordinar joc al măştilor. 

Din distribuţie, fac parte şi două dansatoare profesioniste - Galina Bobeicu şi Ioana Marchidan - dar acest lucru nu a eclipsat cu nimic echipa de actori a Teatrului Mic, care a susţinut cu profesionalism performanţa coregrafică. 

Combinarea talentului dansatoarelor cu calităţile ritmice şi interpretative ale actorilor, sub privirea atentă a coregrafului, a dus la naşterea unui spectacol superb, ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă şi naţionalităţilor.

Distribuţia:            - Oana Albu
                             - Vitalie Bantaş
                             - Avram Birău
                             - Galina Bobeicu
                             - Ruxandra Enescu
                             - Ştefan Lupu
                             - Ioana Marchidan
                             - Valentina Popa
                             - Radu Zetu

Detalii şi rezervări - 021/314 09 05, mobil: 0761/62 04 49 sau pe e-mail - teatrulmic@teatrulmic.ro
Vă aşteptăm!!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu